12 Mai 2017Sursa: I.P.J. Mureş

15 MAI - ZIUA INTERNAŢIONALĂ A FAMILIEI

Luni, 15 mai, este Ziua Internaţională a Familiei. O zi specială, un motiv în plus să ne bucurăm de cei apropiaţi. „Familie”  nu înseamnă neapărat o structură ”perfectă”, indiferent câţi membri are, cu sau fără legături de rudenie, FAMILIA  este acolo unde te simţi bine, unde te simţi iubit, protejat, înţeles. Desigur, neînţelegerile apar, dar tocmai aici e farmecul, familia te va iubi oricum. 

Vă invităm să ne oprim o clipă să ne bucurăm de familie, să ne reamintim de faptul că cel de lângă noi ne acceptă şi ne înţelege, dar nu ne dă dreptul să îl tratăm necorespunzător. Dimpotrivă, el merită cel mai mult respectul, recunoştinţa, atenţia şi aprecierea noastră. Şi totuşi, în multe familii lucrurile stau altfel, din păcate.

De Ziua Familiei, vă invităm să ne gândim la toate acestea, la cum îl putem ajuta pe cel de lângă noi, la cum să fim recunoscători pentru ceea ce avem. 

Alături de voluntarii de la Voluntarex, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, vă aşteaptă la Platoul Corneşti, duminică - 14 mai, între orele 15,00 şi 17,00, să marcăm, puţin anticipat, Ziua Internaţională a Familiei. Ne vor fi alături şi cei de la Centrul de prevenire, monitorizare şi combatere a violenţei în familie din Tîrgu Mureş. 

Vom continua activităţile dedicate familiei atât luni, 15 mai a.c., la Şcoala Gimnazială “Mihai Viteazul” şi la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 12, din Tîrgu Mureş, la Şcoala Gimnazială din Adămuş , cât şi marţi, 16 mai a.c., la Grădiniţa din Ungheni.

Copiii se pregătesc să marcheze această zi deosebită! Pentru ei mai ales, familia este totul şi vor să arate asta!

Faceţi şi dumneavoastră din această zi una specială, a familiei!

 


Fişiere ataşate