Analiza activității
Conform prevederilor Legii nr. 218/2002, Poliţia Română face parte din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi este instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii.
Activitatea Poliţiei Române constituie serviciu public specializat şi se realizează în interesul persoanei, al comunităţii, precum şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii. În îndeplinirea misiunilor care îi revin, Poliţia Română cooperează cu instituţiile statului şi colaborează cu asociaţiile şi organizaţiile neguvernamentale, precum şi cu persoanele fizice şi juridice, în limitele legii.
Poliţia Română se organizează corespunzător împărţirii administrativ-teritoriale a ţării sau conform specificului unor sectoare ale economiei naţionale: transporturi feroviare, aeriene, navale, precum şi al unor obiective economice şi sociale, în funcţie de importanţa şi de numărul acestora.
Fişiere ataşate
- Evaluarea_activitatii_IPJ_Mures_in_anul_2022.pdf
- Evaluarea_activitatii_IPJ_MUREȘ_în_anul_2023.pdf
- Evaluarea activitatii IPJ Mures in anul 2021.pdf
- Evaluarea activitatii IPJ Mures in anul 2020.pdf
- Evaluarea activitatii IPJ Mures in anul 2019.pdf
- Evaluarea activitatii IPJ Mures in anul 2018.pdf
- Evaluarea activitatii IPJ Mures in anul 2017.ppt
- Evaluarea activitatii IPJ Mures in anul 2016.doc
- Evaluarea activitatii IPJ Mures in anul 2015.pdf
- Evaluarea activitatii IPJ Mures in anul 2014.pdf
- Evaluarea activitatii IPJ Mures in anul 2013.pdf
- Evaluarea activitatii IPJ Mures in anul 2012.pdf
- Evaluarea activitatii IPJ Mures in anul 2011.pdf
- Evaluarea activitatii IPJ Mures in anul 2010.pdf