16 August 2023Sursa: I.P.J. MUREȘ

ACȚIUNI PREVENTIVE DERULATE ÎN PERIOADA MINIVACANȚEI

În perioada minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au continuat activitățile pentru menținerea ordinii și liniștii publice, descurajarea comiterii de fapte antisociale și creșterea gradului de disciplină rutieră.

Astfel, în perioada 14 - 15 august a.c., la nivelul întregului județ, polițiștii au asigurat o prezență vizibilă în toate zonele de desfășurare a manifestărilor, pentru a putea preveni și interveni într-o manieră promptă, în cazul unor posibile situații care se află în competența de gestionare a poliției.

În acest context, în perioada menționată anterior, polițiștii au legitimat peste 700 de persoane, au verificat aproximativ 350 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au aplicat 213 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 110.670 de lei.

Cele mai multe contravenții au fost constatate la regimul rutier, respectiv 171. De asemenea, 32 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru încălcări aduse prevederilor Legii 61/1991, iar restul în acord cu alte acte normative.

Ca măsură complementară în cazul sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere, polițiștii au reținut 25 de permise de conducere, iar în cadrul verificărilor în trafic, polițiștii au retras 11 certificate de înmatriculare.

De altfel, au fost constatate 5 infracțiuni la regimul rutier, respectiv 2 pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și 3 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Activitățile continuă la nivelul întregului județ pentru un climat optim de ordine și siguranță publică!
 

Exemple semnificative:

În cadrul activităților derulate, la data de 14 august a.c., în jurul orei 22.35, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș a identificat în zona străzii Piața Teatrului din municipiu, la volanul unui autoturism, un tânăr de 27 de ani, din Târgu Mureș, implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

În urma testării cu aparatul DrugTest, a rezultat că acesta se afla sub efectul unor substanțe interzise, respectiv  THC-Cannabis, în continuare fiind condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice.

De asemenea, la testarea alcoolscopică, rezultatul testului de respirație a indicat o valoare de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care în cauză au fost luate măsurile legale de sancționare, în acord cu O.U.G.195/2002R.

Polițiștii au mai constatat, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, că tânărul figurează cu dreptul de a conduce suspendat.

Cercetările continuă în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

*

De asemenea, la aceeași dată, 14 august a.c., în jurul orei 18.30, în baza informațiilor obținute, polițiștii Biroului Rutier Târgu Mureș au depistat, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, un bărbat de 39 de ani, în timp ce conducea un autoturism din direcția Corunca spre centrul municipiului, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost deschis un dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

*

În cursul zilei de marți, 15 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgu Mureș au oprit  pentru control, pe strada Cutezanței din municipiu, un autoturism, condus de un tânăr de 23 de ani, aflat sub influența substanțelor interzise.

Tânărul a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat valori pozitive pentru substanțele ”Cocaine” și ”Cannabis” (THC-5). Acesta a fost condus de polițiști la o unitate medicală, în vederea prelevării mostrelor biologice.

În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

*

Tot la data de 15 august a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Band au depistat, pe strada Delureni din comuna Sâncraiu de Mureș, un autoturism, condus de un bărbat de 42 de ani, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.