ACTIVITĂȚILE PENTRU CREȘTEREA GRADULUI DE SIGURANȚĂ ȘCOLARĂ AU CONTINUAT ȘI ÎN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ
În cursul acestei săptămâni, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, prin structurile de siguranță școlară, prevenirea criminalității, ordine publică, rutieră, investigații criminale, și investigarea criminalității economice, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean, au desfășurat acțiuni pentru menținerea unui climat de siguranță în unitățile de învățământ și în zonele adiacente acestora.
Au fost verificate 8 unități de învățământ, acțiunile având un caracter preventiv și orientate către siguranța elevilor, prevenirea absenteismului, a violenței școlare și a faptelor antisociale.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, dintre care 2 la Legea nr. 61/1991 privind tulburarea ordinii și liniștii publice, 8 la OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 1 la alte acte normative.
Totodată, pentru creșterea gradului de informare și conștientizare a elevilor, polițiștii au desfășurat 9 activități de prevenire, la care au participat 306 beneficiari, fiind abordate teme precum prevenirea violenței, siguranța rutieră, utilizarea responsabilă a internetului și prevenirea faptelor antisociale.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea gradului de siguranță în școli.











