27 Mai 2023Sursa: IPJ MUREȘ

ALĂTURI DE PARTENERII INSTITUȚIONALI, LA ,,MARATONUL RESUSCITĂRII”

Astăzi, 27 mai, de Ziua Internațională a Medicinei de Urgență, ne-am aflat alături de partenerii noștri instituționali, la ediția din Târgu Mureș a Maratonului Resuscitării.

Maratonul Resuscitării este o inițiativă a SMURD Cluj, preluată la nivel național, iar prima ediție din orașul nostru este organizată de reprezentanții UPU-SMURD Târgu Mureș și Fundația pentru SMURD, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Horea” al județului Mureș.

Pe lângă atelierele de resuscitare și activitățile menite să sublinieze importanța primului ajutor în situații de urgență, polițiștii mureșeni i-au așteptat pe cei mici, dar și pe cei mari, la activități de educație rutieră și amprentare.

Astfel, cei care s-au oprit la standurile noastre au observat modul de relevare și ridicare a amprentelor papilare, iar copiii au înțeles cele mai importante reguli de educație rutieră, atunci când se deplaseaza la sau de la școală, la cumpărături sau în parc.