C.C.J. Mureș - INFORMARE DE PRESĂ 6
În urma analizei realizate la nivelul județului Mureș cu privire la modul de îndeplinire a misiunilor desfășurate în contextul alegerilor europarlamentare și locale, menționăm că atât în timpul orelor de votare, cât și pe parcursul nopții, după închiderea secțiilor de vot, a fost menținut același climat normal de siguranță și legalitate care a caracterizat întreaga perioadă electorală, fără să fie înregistrate incidente grave pe zona de ordine publică.
Duminică, 9 iunie 2024, peste 1.040 de angajați ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne, 491 de poliţişti, 284 de jandarmi, 5 polițiști de frontieră și 264 de pompieri din județul Mureș, au fost mobilizați pentru a menține ordinea și siguranța publică și pentru a asigura măsurile de protecție a secțiilor de vot.
Efectivele au asigurat intervenția operativă la toate sesizările privind nerespectarea legii, acționând cu obiectivitate și profesionalism în fiecare situație, indiferent de persoanele implicate.
În ziua alegerilor au fost semnalate 20 de incidente în legătură cu procesul electoral, dintre care 3 neconfirmate în urma verificărilor.
Totodată, au fost întocmite dosare penale cu privire la 6 posibile infracțiuni, dintre care 3 pentru fraudă la vot, 2 pentru coruperea alegătorilor și 1 pentru violarea confidențialității votului.
Au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, respectiv 8 amenzi în valoare de 8.000 de lei și 3 avertismente.
De asemenea, reamintim că începând cu 8 iunie a.c., de la încheierea campanie electorale și până la începerea procesului de vot, polițiștii au întocmit 4 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni.
În cadrul acțiunilor desfășurate în trafic în ziua votului, au fost verificate peste 680 de persoane cu aproximativ 430 de vehicule, fiind aplicate 190 de sancțiuni contravenționale și constatată o infracțiune.
Menționăm că efectivele MAI din județul Mureș asigură în continuare măsurile de protecție la 14 secții de vot.
Datorită bunei organizări și a mobilizării exemplare, structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Mureș și-au îndeplinit obiectivul principal de a asigura desfășurarea acestor alegeri în condiții de siguranță pentru ca cetățenii să-și poată exercita liber dreptul constituțional la vot.
Mulțumim tuturor efectivelor implicate care și-au îndeplinit cu profesionalism misiunile pe parcursul perioadei electorale, și în special în ziua alegerilor.
În același timp, apreciem responsabilitatea competitorilor electorali și a cetățenilor care au respectat cadrul legal privitor la alegeri.
Adresăm mulțumiri și jurnaliștilor care au relatat cu obiectivitate modul în care angajații MAI și-au făcut datoria în perioada electorală și în ziua alegerilor.
CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN MUREȘ











