22 Februarie 2023Sursa: I.P.J MUREŞ

„DISTRIBUIE PRIMĂVARĂ, OFERĂ SPERANŢĂ!”

Prevenirea şi combaterea violenţei în familie reprezintă un obiectiv specific al Poliţiei Române. În acest sens, poliţiştii de la structurile de ordine publică, investigaţii criminale şi prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș derulează, în mod constant, activităţi de prevenire, monitorizare şi combatere a acestui fenomen.

Ieri, 21 februarie a.c., în intervalul 11:00-13:00, Compartimentul de Prevenire și Analiză a Criminlității Mureș a desfășurat, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Mureș, o activitate de prevenire a violenței în familie, cu 36 de persoane.

Campaniile derulate în comunitate au ca scop creşterea gradului de conştientizare asupra formelor de manifestare a violenţei ca o încălcare a drepturilor omului.  Pe de o parte, este necesară informarea din perspectiva victimizării, iar pe de altă parte, din perspectiva reacţiei opiniei publice.
Atât statistica locală, cât şi cea naţională sau internaţională, relevă faptul că marea majoritate a victimelor sunt femei. Motivele pentru care victimele nu iau atitudine ori refuză mijloacele de protecție sunt diverse, printre ele numărându-se şi necunoaşterea (sau neînțelegerea) alternativelor, a serviciilor existente, precum şi toleranţa crescută a comunităţii la astfel de fapte. Apelarea victimei la serviciile gratuite și confidențiale de consiliere este un pas decisiv în schimbarea atitudinii acesteia, inclusiv față de posibilitățile de a fi ajutată și protejată prin mijloacele legale existente.

Sărbătorile primăverii, 1 şi 8 Martie, se adresează preponderent femeilor. Din acest considerent, s-a apreciat ca oportună derularea unei campanii care să marcheze aceste zile într-un mod inedit, acela de a promova schimbarea în bine, asociată anotimpului ce stă să înceapă, schimbare ce începe cu fiecare dintre noi.

  Sloganul campaniei este „DISTRIBUIE PRIMĂVARĂ, OFERĂ SPERANŢĂ!”, tocmai pentru a accentua posibilitatea schimbării. În plus, campania doreşte conştientizarea rolului fiecăruia dintre noi, atât în gestionarea propriei vieţi, cât şi în ajutorarea celui ce are nevoie de sprijin.    

Dacă ne dorim familii cu mai puţină violenţă, atunci trebuie să ne implicăm cu toţii. Simplul gest de a oferi cuiva un card cu surse de ajutor transmite atât informaţii, cât şi susţinerea celui care are nevoie de curaj pentru a lua atitudine.

Distribuirea cardurilor, de altfel iniţierea acestui demers de către poliţişti, subliniază interesul şi implicarea instituţiei în lupta cu acest fenomen larg răspândit, cu consecinţe complexe.