06 Februarie 2026Sursa: IPJ MUREȘ

EVALUAREA ACTIVITĂȚII INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN MUREȘ ÎN ANUL 2025

Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, parte a Poliției Române, are rolul de a proteja drepturile și libertățile cetățenilor, proprietatea publică și privată, de a preveni și combate infracționalitatea și de a asigura ordinea și liniștea publică la nivelul județului.
 
Anul 2025 a adus în prim-plan situații operative complexe și un efort constant al polițiștilor, într-un context marcat și de evenimente cu puternic impact asupra comunității, care au impus mobilizare, coordonare și adaptare permanentă la realitățile din teren.
 
Resursele umane
 
Din totalul posturilor prevăzute la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, anul 2025 s-a finalizat cu posturi ocupate în proporție de aproximativ 76% .
 
Prevenirea criminalităţii
 
Pe baza evoluţiei criminalităţii înregistrate în anii anteriori, pentru anul 2025 au fost stabilite ca direcţii prioritare siguranța minorilor, prevenirea violenței domestice și siguranța în mediul digital. Totodată, poliţiştii din judeţul Mureş au continuat activităţile de prevenire dedicate informării şi conştientizării riscurilor asociate consumului de substanţe psihoactive.
 
Pe parcusul celor 12 luni ale anului 2025, în cadrul celor 17 campanii şi proiecte de prevenire derulate sau aflate în lucru, au fost organizate 4.383 de activităţi la nivelul întregului judeţ, cu peste 94.200 de beneficiari direcţi. Dintre acestea, peste 1.720 de activităţi, care au implicat peste 67.400 de persoane, au fost realizate de Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.
 
La acestea s-au adăugat 509 de întâlniri cu grupuri țintă, dedicate prevenirii şi combaterii consumului de droguri, cu aproximativ 23.940 de beneficiari direcţi.
 
Realizarea obiectivelor propuse în campanii, proiecte şi planuri de măsuri locale a fost posibilă prin colaborarea cu structurile operative, parteneriatele cu alte structuri M.A.I., instituţii publice, autorităţi locale, organizaţii neguvernamentale, mediul privat şi prin sprijinul constant al mass-mediei locale și naționale.
 
Siguranţa în unităţile de învăţământ
 
În anul 2025, polițiștii din întregul județ au desfășurat, în total, 3.326 de activități specifice în unitățile de învățământ și în zona adiacentă acestora.
 
Biroul Siguranța Școlară Mureș a desfășurat 383 de activități informativ-preventive în cadrul orelor de curs la care au fost abordate tematici de natură juridică, inclusiv pentru prevenirea și combaterea fenomenului de bullying, precum și a infracțiunilor comise cu violență, având peste 15.700 de beneficiari, cu precădere elevi din unitățile de învățământ preuniversitar.
 
De asemenea, la nivelul întregului județ, au fost organizate şi desfăşurate 117 planuri de acțiune în domeniul siguranței școlare, în cadrul cărora au fost desfășurate 819  activități pe linia prevenirii și combaterii delincvenței juvenile, absenteismului, educației rutiere, prevenirii și combaterii consumului de substanțe interzise, portului de obiecte periculoase, verificării amplasării corespunzătoare a mijloacelor de semnalizare, trecerilor de pietoni din zona adiacentă unităților de învățământ, verificării mijloacelor de transport școlar, etc.
 
Din punct de vedere al infracționalității sesizate în domeniul siguranței școlare, în perioada analizată, au fost sesizate 81 de fapte de natură penală, faţă de 107 în anul 2024, fiind înregistrată o scădere de -26 fapte (-24,3%) .
 
Ponderea cea mai ridicată a faptelor sesizate în mediul preuniversitar (aproximativ 70%) este reprezentată de infracțiunile de „lovirea sau alte violenţe”.
 
Menţinerea ordinii şi siguranţei publice
 
În anul 2025, au fost organizate 75 (+12) de acțiuni de amploare, în cadrul cărora au fost puse în executare 558 (+79) de mandate de percheziție. În urma acestora au fost dispuse 132 de rețineri, 17 arestări și 19 controale judiciare.
 
În total, în anul 2025, au fost dispuse măsuri preventive faţă de 641 de persoane (+207, +47% față de anul 2024), 464 dintre acestea fiind reprezentate de reţineri (+146, +45,91% în comparație cu anul 2024).
 
De asemenea, polițiștii au efectuat 1.217 controale şi verificări în domeniul sistemelor de pază.
 
Tot în perioada de referință au fost organizate 102 acțiuni cu efective mărite, aplanate 3.688 stări conflictuale, puse în executare 954 de mandate de aducere și au fost soluționate 2.710 petiții și sesizări din partea cetățenilor.
 
În ceea ce vizează segmentul de ordine publică, este de precizat faptul că polițiștii acestor structuri au constatat în flagrant delict 1.457 infracțiuni, au pus în executare 874 de mandate de aducere din totalul acestora, au aplanat 2.623 de stări conflictuale și au aplicat, în baza neregulilor constatate, peste 20.700 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de  11.834.960 de lei.
 
Sesizări și intervenții la evenimente
 
La Dispeceratul integrat 112, au fost înregistrate 34.322 de apeluri prin S.N.U.A.U. 112, vizând strict atribuţiile poliţiei, dintre care aproximativ 57% în mediul urban și 43% în mediul rural.
 
De asemenea, s-au efectuat intervenţii la alte 985 de evenimente semnalate prin dispecerate şi alte 943 de evenimente sesizate în mod direct de către cetăţeni. Nu în ultimul rând, la 312 evenimente s-a intervenit datorită sesizării din oficiu a poliţiştilor, astfel că numărul total al intervenţiilor la evenimente este de 36.687. 
 
Violența domestică 
 
În anul 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au fost solicitați să intervină la 2.757 de cazuri de violență domestică (+14%), dintre care 34,53% în mediul urban și 65,44% în mediul rural.
 
Deși numărul intervențiilor a înregistrat o ușoară creștere, situația faptelor de natură penală a înregistrat scăderi. Astfel, au fost constatate 1.231 de infracțiuni din acest registru, cu -24,24% mai puține față de anul 2024.
 
Cea mai mare pondere este reprezentată de infracțiunile de „lovirea sau alte violențe”, care au scăzut cu 40,13%. Acestea sunt urmate de infracțiunile de „amenințare”, care înregistrează, de asemenea, o scădere de -26,94%.
 
În luna iulie a fost înregistrată o infracțiune gravă (omor) în contextul violenței domestice, cercetările fiind continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, conform competențelor.
 
Pe parcursul perioadei analizate, polițiștii au emis 484 de ordine de protecție provizorii (+53,16% față de 2024), dintre care 185 au fost transformate ulterior în ordine de protecție, reprezentând 38,22%. În paralel, instanțele de judecată au emis 413 ordine de protecție (185 provenite din ordine de protecție provizorii).
 
Pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinele de protecție sau cele provizorii, polițiștii au întocmit 198 de dosare penale (174 privind OP și 24 privind OPP).
 
În aceeași perioadă, în 103 de situații au fost dispuse măsuri preventive, respectiv 46 persoane au fost reținute pentru violență domestică, iar 57 pentru încălcarea ordinelor de protecție.
 
Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică
 
Din punct de vedere al Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică, în perioada analizată, la nivelul județului Mureș, au fost montate 229 de dispozitive electronice de supraveghere (+161), dintre care 127 pentru ordine de protecție provizorii, 58 pentru ordine de protecție emise de instanță, 23 pentru arest la domiciliu, 16 pentru control judiciar și 5 ordine de protecție emise în baza Legii 26/2024.
 
Au fost generate 46 alerte care au necesitat intervenția efectivelor de poliție, fiind constatate 22 infracțiuni și dispuse 10 măsuri preventive față persoane care au încălcat ordinele de protecție monitorizate electronic.
 
COMBATEREA CRIMINALITĂŢII
 
În anul 2025, infracționalitatea sesizată la nivelul județului Mureș a înregistrat o scădere de -13,5%. Pe domenii, infracțiunile de natură judiciară au scăzut cu -17,3%, cele de altă natură cu -9,7%, în timp ce infracțiunile economico-financiare au înregistrat o ușoară creștere, de +7,6%. Totodată, numărul infracțiunilor constatate în flagrant a crescut cu 2,15%.
 
De asemenea, în raport cu mediul săvârșirii, numărul infracțiunilor înregistrate în mediul urban a înregistrat o scădere de -11%, iar numărul infracțiunilor înregistrate în mediul rural o scădere de -16%.
 
Criminalitatea stradală
 
La nivelul criminalității stradale, se constată o scădere de -21%, respectiv cu 352 de fapte mai puține față de aceeași perioadă a anului anterior. Cele mai grave infracțiuni din această categorie rămân tâlhăriile stradale, care au scăzut cu -4%. De asemenea, s-au înregistrat scăderi în cazul infracțiunilor de lovire comise în segmentul stradal (-35%) și al furturilor (-9%).
 
Criminalitatea contra persoanei
 
În aceeași perioadă, infracțiunile contra persoanei au scăzut cu -29,6%. Cele mai frecvente fapte din această categorie, lovirile sau alte violențe, au înregistrat o diminuare de -35%, iar infracțiunile de amenințare au scăzut cu -21%.
 
Criminalitatea contra patrimoniului
 
Și infracțiunile contra patrimoniului (de natură judiciară) au urmat un trend descendent, înregistrând o scădere de -12%. Cele mai multe fapte rămân furturile, care au scăzut cu -8%, urmate de distrugeri cu scăderi de -25% . 
 
Infracţiuni economico-financiare
 
Pe parcursul celor 12 luni ale anului 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș au organizat şi desfăşurat 19 acţiuni de amploare, cu 131 de percheziții domiciliare, în urma cărora 16 persoane au fost reținute pentru o perioadă de 24 de ore, față de 6 dintre acestea fiind dispusă măsura controlului judiciar. 
 
Poliţiştii de profil au aplicat măsuri asiguratorii până la concurența sumei de 7.495.523 de lei și au recuperat, în total, prejudicii în cuantum de peste 13.123.000 de lei.
 
În perioada de referință, în cadrul activităților de prevenire și combatere a contrabandei cu tutun și produse accizabile, a evaziunii fiscale și de protejare a drepturilor de proprietate intelectuală, ca urmare a activităților informativ-operative și de cercetare penală desfășurate, au fost ridicate în vederea confiscării 63.320 de țigarete în valoare de aproximativ 48.800 lei, 996 litri de alcool etilic neaccizat în valoare de 42.724 lei, precum și bunuri susceptibile a fi contrafăcute (articole de îmbrăcăminte, parfumuri, detergenți, cafea, materiale textile și produse electrocasnice) în valoare totală de circa 32.500 lei, fiind totodată indisponibilizate sume de bani în diverse valute, echivalentul a aproximativ 1.236.000 lei .  
 
Tot în domeniul economico-financiar, în cadrul a 95 de acțiuni inițiate de serviciul de specialitate, au fost aplicate 88 de sancțiuni în cuantum de peste 355.000 de lei.
 
Regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase
 
Pe linia arme, explozivi şi substanţe periculoase, au fost scoase din circuitul civil 86 de arme (72 în anul 2024) și 11.619 bucăţi muniţie letală și neletală (12.558 în cursul anului anterior).
 
În domeniul braconajului cinegetic, polițiștii serviciului s-au sesizat cu privire la săvârşirea a 13 infracţiuni, o persoană fiind reținută, pentru 24 de ore. Au fost ridicate în vederea confiscării mai multe exemplare de vânat și trofee, precum şi un autoturism de teren.
 
În domeniul protecției mediului, au fost desfășurate 18 acțiuni de control, inclusiv în cooperare cu Garda de Mediu Mureș, fiind constatate cinci infracțiuni și aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 136.000 lei pentru nerespectarea legislației de mediu și a evidenței gestiunii deșeurilor, fiind totodată indisponibilizate aproximativ 200.000 kg de deșeuri și 807,5 litri de substanțe periculoase, cu impact direct în reducerea riscurilor asupra mediului și sănătății publice.
 
În domeniul substanțelor periculoase, au fost desfășurate 18 acțiuni de control în cooperare cu Oficiul Fitosanitar Mureș, fiind verificați peste 40 de operatori economici. Au fost constatate 2 infracțiuni și au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 lei pentru nerespectarea legislației fitosanitare și au fost identificate și indisponibilizate 24.000 kg de azotat de amoniu și 10 kg de produse de protecție a plantelor.
 
În cadrul Planului național de acțiune Pirotehnic, au fost ridicate, în vederea confiscării, peste 3 tone de articole pirotehnice în cuantum de aproximativ 135.000 de lei. Au fost întocmite 19 dosare penale, puse în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară și aplicată o sancțiune în valoare de 10.000 de lei.
 
De asemenea, pentru prevenirea și combaterea faptelor din competența Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, au fost organizate 7 acțiuni de amploare, în cadrul cărora au fost puse în aplicare 93 mandate de percheziție domiciliară pe linie de arme și explozivi, precum și 38 de percheziții auto, în urma acestora fiind reținute 10 persoane.
 
Infracţionalitatea în domeniul silvic și piscicol
 
Pe parcursul anului 2025, au fost organizate 99 de acţiuni şi controale pentru combaterea ilegalităţilor din domeniul silvic, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 28.000 de lei. De asemenea, a fost confiscată cantitatea de 464,67 m.c. material lemnos, în valoare de aproximativ 127.800 de lei.
 
Pe linie de piscicultură au fost desfășurate acțiuni și controale în cooperare cu specialiști ai Autorității de Pescuit și Acvacultură și cu AJVPS Mureș, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 lei. În cadrul a două dosare penale au fost puse în executare 12 mandate de percheziție, în urma cărora au fost ridicate în vederea confiscării trei ambarcațiuni, 13 plase de pescuit și peste 90 kg de pește, față de patru persoane fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
 
Biroul Protecția Animalelor
 
În ceea ce vizează instrumentele legale privind protecția animalelor identificate într-o situație de pericol, în cursul anului 2025, Biroul pentru Protecţia Animalelor Mureș a emis 48 de ordine de plasare în adăpost. Cele mai multe dintre acestea, respectiv 45, au vizat exemplare canine, restul fiind reprezentate de alte animale.
 
În aceeași perioadă, în urma neregulilor constatate în cadrul acțiunilor sau activităților specifice efectuate, polițiștii biroului au aplicat 563 de sancțiuni contravenționale, în valoare de  1.102.000 de lei.
 
În cursul anului 2025, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul IPJ Mureș au întocmit 45 de dosare penale, majoritatea infracţiunilor fiind la legea privind protecţia animalelor. Au fost efectuate 10 percheziții domiciliare și 10 informatice, 6 persoane fiind reținute pentru 24 de ore.
 
În perioada analizată, s-a acționat în cadrul a 16 de planuri de acțiune proprii pe linia verificării modului de respectare a prevederilor legislației privind protecția animalelor. De asemenea, s-a acționat în cadrul unui plan de acțiune organizat la nivel național, perioada de desfășurare fiind iulie 2025 - ianuarie 2026, pe linia verificării aplicării legislației privind gestionarea câinilor fără stăpân în colaborare cu DSVSA Mureș.
 
Siguranţa traficului rutier
 
Pentru siguranța participanților la traficul rutier, în anul 2025, poliţiştii rutieri au organizat 820 de acţiuni, în creștere cu +21,3%, în comparație cu anul 2024.
 
Urmare a acțiunilor preventive, dar și reactive desfășurate de polițiști, numărul accidentelor rutiere grave a scăzut cu -12% față de anul anterior.
 
Mai exact, în anul 2025, s-au produs 137 de accidente grave, (în scădere cu -18 față de anul 2024, când au fost înregistrate 155 de accidente grave), soldate cu 31 de persoane decedate (în scădere cu -6 față de 2024, când s-au înregistrat 37 de decese), 126 de persoane rănite grav (în scădere cu -17 comparativ cu anul anterior, când s-au înregistrat 143 de persoane rănite grav) și 59 de persoane rănite ușor (în scădere cu -15 comparativ cu anul 2024, când au fost 74 de persoane rănite ușor).
 
Principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave în perioada de referință sunt reprezentate de abaterile săvârșite de bicicliști  – 14,6 %, indisciplina pietonală – 13,1% și viteza – 13,1% și neacordare prioritate vehicule – 10,9%. 
 
În ceea ce privește infracțiunile contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, au fost constatate, în total, 1.226 de infracțiuni, dintre care 241 infracțiuni de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și 57 de infracțiuni de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive.
 
Din punct de vedere contravențional, pentru abaterile săvârșite de participanții la trafic au fost aplicate 38.406 sancţiuni contravenţionale (+6,39%).
 
Structura de intervenţie
 
În cursul anului 2025, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au executat 901 misiuni (+61 față de anul 2024) în sprijinul structurilor operative şi neoperative din cadrul inspectoratului.
 
Serviciul Pregătire Profesională
 
Pe parcursul anului 2025, Serviciul Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș a asigurat continuitatea procesului de formare și perfecționare a personalului, prin derularea activităților de instruire specifice în domeniul tragerii cu armamentul din dotare, educației fizice, autoapărării, tacticii polițienești și conducerii defensive, precum și prin facilitarea participării polițiștilor la programe de pregătire profesională continuă în domenii de specialitate, în vederea menținerii unui nivel ridicat de eficiență operațională.
 
Criminalistic
 
În cursul anului 2025, poliţiştii criminalişti au participat la aproximativ 2.350 de cercetări la faţa locului. În urma activităţilor desfăşurate au fost descoperite şi ridicate 2.437 de urme criminalistice.
Prin metode şi mijloace specifice au fost identificate 140 de persoane și obiecte în cauzele penale aflate în instrumentare.
 
Accesarea şi implementarea proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile
 
În anul 2025 a fost derulat primul an de implementare al proiectului „4EST”, finanțat prin Programul Uniunii Europene Antifraudă (EUAF) 2024, proiect cu o durată totală de 24 de luni, care vizează consolidarea capacității operaționale a Inspectoratului de Poliție Județean Mureș în investigarea și combaterea infracțiunilor economice din domeniul silvic care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene.
 
Totodată, în anul 2025 au fost realizate demersuri instituționale pentru eficientizarea și facilitarea procesului de accesare a fondurilor externe nerambursabile și, după caz, a altor surse de finanțare, în vederea dezvoltării de proiecte menite să optimizeze capacitatea operațională și eficiența activităților desfășurate de Inspectoratul de Poliție Județean Mureș.
 
Cooperarea interinstituțională și internaţională
 
Echipa managerială a acordat o prioritate strategică consolidării cooperării interinstituționale, recunoscând rolul esențial al acesteia în asigurarea unei acțiuni coordonate și eficiente împotriva criminalității, prin alinierea eforturilor tuturor actorilor cu atribuții în aplicarea legii, context în care este evidențiată colaborarea eficientă cu instituțiile Ministerului Public, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Justiției, precum și cu autoritățile administrației publice locale și structurile județene de specialitate.
 
Concluzii
 
Rezultatele înregistrate în anul 2025 evidențiază efectul măsurilor operative și preventive implementate, concretizate prin scăderea constantă a infracționalității sesizate, inclusiv pe principalele sale paliere, precum și prin reducerea riscului rutier.
 
În perioada următoare, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș va menține ca direcții prioritare combaterea faptelor grave, cu accent pe violența domestică, intensificarea cooperării cu cetățenii și instituțiile partenere, precum și continuarea eforturilor susținute pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, cercetate pentru săvârșirea unor infracțiuni grave, reafirmându-și angajamentul ferm de a acționa cu responsabilitate, eficiență și transparență în interesul siguranței publice.
 
                                       COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE