03 Iulie 2025Sursa: I.P.J. MUREȘ

FESTIVAL ÎN SIGURANȚĂ : POLIȚIȘTII, PREZENȚI LA VIBE 2025

Și în acest an, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș este alături de Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu Mureș și de celelalte structuri ale M.A.I. pentru ca participanții la Festivalul VIBE (3–6 iulie 2025) să se poată bucura în siguranță de muzică, atmosferă și experiențe de neuitat.

Peste 100 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, criminalistică și investigații criminale sunt mobilizați pentru a răspunde prompt oricărei situații care intră în competența de gestionare.

Efectivele de ordine publică acționează în perimetrul festivalului, în zonele adiacente, pe traseele de acces și defluire, dar și în municipiul Târgu Mureș, pentru a asigura un climat optim, de siguranță publică și pentru a contracara comiterea faptelor antisociale, de natură penală sau contravențională.

Pentru prevenirea și investigarea infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului, sunt angrenați polițiștii de investigații criminale, sprijiniți de specialiști din cadrul Serviciului Criminalistic, inclusiv de câinele de urmă.

Pe drumurile publice, în zona de desfășurare a evenimentului și nu numai, polițiștii rutieri vor acționa pentru prevenirea oricăror evenimente nedorite în trafic. În atenția se află depistarea și sancționarea conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

În activități se alătură și efectivele Poliției Locale Târgu Mureș, care vor asigura respectarea semnificațiilor indicatoarelor rutiere și vor combate staționările neregulamentare.

Participanții sunt sfătuiți să fie atenți la bunurile personale și să le păstreze în siguranță, să nu lase băuturile nesupravegheate și să evite consumul de substanțe interzise. Este recomandat să nu accepte produse sau invitații din partea persoanelor necunoscute, să evite deplasările solitare în zone izolate, mai ales pe timpul nopții, și să nu conducă autovehicule dacă au consumat alcool sau alte substanțe.

În orice situație de risc, apelați cu încredere 112!  Pentru ca acest festival să rămână o amintire frumoasă, distrați-vă responsabil!

Galerie foto