LA DATORIE DE ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI!
Pe perioada minivacanței ocazionate de Sărbătoarea Sfântului Andrei și Ziua Națională a României, polițiștii mureșeni vor fi prezenți în teren pentru prevenirea evenimentelor nedorite, pentru menținerea siguranței traficului rutier și combaterea faptelor ilicite.
Astfel, în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie 2023, peste 700 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș vor fi angrenați în activități menite să crească gradul de siguranță al cetățeanului, acționând împreună cu reprezentanții celorlalte instituții ale Ministerului Afacerilor Interne.
Mai exact, polițiștii vor fi prezenți în zonele aglomerate în care se desfășoară manifestări publice dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României, fiind pregătiți să ia măsuri și să răspundă prompt solicitărilor din partea comunității.
Recomandăm în acest sens cetățenilor să manifeste prudență în spațiile aglomerate, să nu își lase bunurile nesupravegheate, evitând să se afișeze cu bijuterii ori sume mari de bani.
Pe căile de acces din zona de desfăşurare a manifestărilor, pe principalele artere de circulație, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, va fi asigurată prezenţa activă a poliţiştilor rutieri, pentru fluidizarea traficului auto şi pietonal, pentru restricţionarea ori devierea circulaţiei, precum și pentru depistarea participanților la trafic care nu respectă legislația în vigoare .
Arătăm și că, în municipiul Târgu-Mureș, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureș va participa, alături de celelalte forţe ale Ministerului Afacerilor Interne și a Ministerului Apărării Naționale, la ceremonia organizată pentru celebrarea Zilei românilor.
Cetăţenii care vor participa la manifestările publice din județ, cu prilejul zilei de 1 Decembrie, sunt rugaţi să respecte restricţiile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri.
Dorim tuturor o minivacanţă liniştită!
La mulţi ani, tuturor celor care poartă numele Sfântului Andrei
și nu în ultimul rând,
La mulţi ani, tuturor românilor!











