ACTIVITĂȚI DE VERIFICARE A TRANSPORTULUI ELEVILOR, ÎN JUDEȚUL MUREȘ
Astăzi, polițiștii rutieri și de ordine publică din județul Mureș desfășoară acțiuni de verificare în teren a legalității transporturilor de elevi, având ca obiectiv principal prevenirea evenimentelor rutiere și creșterea siguranței participanților la trafic.
Odată cu începerea noului an școlar, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș își concentrează activitățile și asupra protecției elevilor, cadrelor didactice și a tuturor persoanelor implicate în procesul educațional.
În acest context, în domeniul rutier, sunt verificate atât documentele necesare efectuării transportului public de elevi, cât și starea tehnică a autovehiculelor, respectarea numărului de locuri disponibile și respectarea regulilor de circulație de către conducători.
Prin aceste acțiuni, polițiștii rutieri urmăresc ca deplasarea elevilor către și de la unitățile de învățământ să se realizeze în condiții de maximă siguranță.
Recomandări rutiere:
• Conducătorii auto care efectuează transportul elevilor trebuie să respecte cu strictețe regulile de circulație și să manifeste o atenție sporită la fiecare deplasare.
• Părinții sunt sfătuiți să verifice, la rândul lor, modul în care se realizează transportul copiilor și să sesizeze eventualele nereguli.
• Elevii sunt încurajați să adopte un comportament preventiv și să utilizeze întotdeauna centura de siguranță.
Aceste activități continuă pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și pentru protejarea vieții și integrității participanților la trafic.


















