02 Octombrie 2025Sursa: IPJ MUREȘ

ACTIVITĂȚI EDUCATIV-PREVENTIVE CU LICEENII DE LA "SAMUIL MICU" DIN SĂRMAȘU

În data de 29 septembrie 2025, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat o activitate educativă, la Liceul Teoretic „Samuil Micu” din Sărmașu, în cadrul clasei a IX-a B, cu participarea a 27 de elevi.

Evenimentul a făcut parte din campania „Scoate Violența Școlară din Anonimat”, prilej cu care au fost prezentate aspecte esențiale privind răspunderea penală a minorilor, subliniind importanța respectării legii și a responsabilității personale.

Totodată, elevilor li s-a adus în atenție campania „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”, care vizează prevenirea consecințelor periculoase ale realizării de fotografii pe trenuri, evidențiind riscurile la care se expun tinerii atunci când nu respectă regulile de siguranță.

Activitatea a urmărit creșterea gradului de conștientizare al tinerilor asupra efectelor pe care comportamentele riscante le pot avea asupra vieții lor și a altora, promovând un mediu școlar sigur și responsabil.
 
                                           COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE