27 Iulie 2024Sursa: I.P.J. MUREȘ

ARESTAT PENTRU FAPTE DE VIOL COMISE ASUPRA UNUI MINOR

Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Breaza, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, au documentat activitatea infracțională a unei persoane bănuite de comiterea infracțiunii de viol asupra unui minor. Ieri, 26 iulie a.c., cel în cauză a fost reținut și ulterior arestat preventiv, pentru 30 de zile.

Cercetările au fost demarate din oficiu de polițiști în baza informațiilor și investigațiilor specifice, din acestea reieșind faptul că, în cursul lunii iulie a acestui an, un bărbat de 37 de ani, din comuna Fărăgău, ar fi întreținut în mai multe rânduri raporturi sexuale cu o minoră, de 12 ani.

Ieri, 26 iulie a.c., sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii au efectuat o percheziție la locuința celui în cauză, minora fiind identificată la respectiva locație.

De asemenea, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri de interes în cauză.

Bărbatul de 37 de ani a fost condus la sediul unității de poliție pentru audieri, iar în baza probatoriului administrat, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore.

La aceeași dată, instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

De asemenea, cu privire la acest caz au fost sesizați reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș.

Cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale, în cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de ,,viol comis asupra unui minor”.