AUTORI DE TÂLHĂRIE, IDENTIFICAȚI ȘI REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI
Patru bărbați din județul Cluj au fost reținuți de polițiștii Secției 12 Poliție Rurală Luduș, fiind cercetați pentru comiterea unei tâlhării calificate.
Cercetările au fost demarate la data de 12 iunie a.c., după ce polițiștii au fost sesizați, de un bărbat, de 66 de ani, despre faptul că persoane necunoscute s-au prezentat la locuința sa din comuna Bogata, oferindu-se să monteze jgheaburi din tablă.
După montarea a aproximativ 20 de metri de jgheaburi, cei în cauză ar fi solicitat persoanei vătămate 16.000 de lei, suma fiind obținută în cele din urmă sub amenințarea unui cuțit.
Ca urmare a investigațiilor efectuate de polițiști, autorii faptei au fost identificați în persoana a patru bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 25 de ani, din județul Cluj.
În baza probatoriului administrat, la data de 2 iulie a.c, față de cei patru a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Aceștia urmează să fie prezentați magistraților, cu propuneri legale.
Cercetările continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.











