05 Martie 2025Sursa: I.P.J. MUREȘ

BĂRBAT CU MANDAT DE EXECUTARE A PEDEPSEI ÎNSCHISORII, DEPISTAT DE UN POLIȚIST AFLAT ÎN TIMPUL LIBER

La data de 4 martie 2025, un polițist din cadrul Postului de Poliție Bălăușeri, aflat în timpul liber, a depistat pe strada Lăcrămioarei din Târgu Mureș, un bărbat, de 29 de ani, din Bălăușeri, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Sighișoara, un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Cel în cauză a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate, de 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducere fără permis de conducere.

La fața locului s-au deplasat în sprijin polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș, bărbatul fiind condus și depus în Penitenciarul Târgu Mureș, în vederea executării pedepsei.