18 Aprilie 2024Sursa: IPJ MUREȘ

BULETIN DE PRESĂ 18 APRILIE 2024

PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURT

La data de 18 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ungheni au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor persoane bănuite de furt.

3 mandate de aducere au fost puse în executare.

În fapt, în perioada februarie - aprilie 2024, doi tineri, de 25 și 26 de ani, din Ogra, ar fi sustras, din locuințe și societăți comerciale, diferite bunuri, precum un televizor, butelii, anvelope, peleți pentru centrală.

Urmare a perchezițiilor efectuate, au fost identificate probe și mijloace de probă relevante în cadrul dosarelor penale. 
 
Astfel, în urma probatoriului administrat, față de tânărul de 26 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

La acțiune au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Criminalistic Mureș și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Mureș.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș pentru săvârşirea infracțiunilor de furt, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

 

ACCIDENT RUTIER CU VICTIMĂ, ÎN SÂNGEORGIU DE MUREȘ

La data de 18 aprilie 2024, în Sângeorgiu de Mureș, a avut loc un accident rutier, cu victimă.

Incidentul s-a produs între un autoturism condus de un tânăr, de 19 ani, din Maramureș și un minor, de 10 ani, din Sângeorgiu de Mureș, angajat în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni.

Victima a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.