26 Decembrie 2024Sursa: I.P.J. MUREȘ

CERCETĂRI ÎN URMA UNUI INCENDIU LA UN LOCAL PUBLIC DIN MUNICIPIUL SIGHIȘOARA

În noaptea de 25 spre 26 decembrie 2024, în jurul orei 01.20, Poliția municipiului Sighișoara a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la un incendiu care s-ar manifesta la un local public din municipiu.

Alături de echipajele ISU Mureș, la fața locului s-au deplasat polițiștii pentru efectuarea activităților specifice potrivit competențelor.

În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime, incendiul, care a fost lichidat de reprezentanții localului până la sosirea echipajelor de intervenție, afectând tavanul pe o suprafață de aproximativ 5mp.

Polițiștii continuă cercetările cu privire la circumstanțele producerii evenimentului, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru ,,distrugere din culpă”.