CERCETAT PENTRU TÂLHĂRIE CALIFICATĂ, REȚINUT ȘI ARESTAT PREVENTIV
Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Deda au identificat, depistat și reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, un bărbat de 32 de ani, din comuna Lunca Bradului, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Cel în cauză a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile.
În fapt, polițiștii au fost sesizați la data de 15 noiembrie a.c., de către un localnic din Lunca Bradului cu privire la faptul că, în cursul serii anterioare, în timp ce se afla în proximitatea unui local public, două persoane necunoscute i-ar fi sustras aproximativ 2.800 de lei, prin exercitarea de acte de violență.
La aceeași dată, în urma activităților investigativ-operative derulate, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, persoanele bănuite de săvârșirea faptei au fost identificate, fiind vorba despre un bărbat de 32 de ani și o femeie de 22 de ani, ambii din comuna Lunca Bradului.
Cei în cauză au fost conduși la sediul unității de poliție pentru audieri, iar în baza probatoriului administrat, bărbatul de 32 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore.
La data de 16 noiembrie a.c., în cursul serii, magistrații Judecătoriei Reghin au admis propunerea procurorului de caz, bărbatul de 32 de ani fiind arestat preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile.
Acesta a fost condus sub escortă și predat Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mureș, în vederea executării măsurii.
De asemenea, astăzi, 17 noiembrie a.c., sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii au efectuat o percheziție la locuința bărbatului cercetat pentru tâlhărie calificată.
Cu ocazia acesteia, polițiștii au identificat și ridicat, în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri cu valoare probatorie în cauză.
Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale, sub supravegherea unității de parchet competente.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.











