INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR LA UN SCANDAL DIN OGRA
https://vm.tiktok.com/ZNdmqFv8M/
La data de 20 iulie 2025, în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ungheni au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Ogra, de câteva zile, mai multe persoane asculta muzică la o intensitate ridicată, deranjând astfel liniștea publică.
La fața locului, au fost identificați doi bărbați și o femeie, moment în care, nemulțumiți de prezența polițiștilor în acel loc, au început să se manifeste recalcitrant și să adreseze injurii la adresa organelor de poliție.
În acest context, s-a procedat la încătușarea unuia dintre cei doi bărbați, fiind totodată folosit spray-ul lacrimogen asupra celuilalt care se manifesta agresiv.
De asemenea, până la acest moment, a fost aplicată o sancțiune contravențională conform Legii nr. 61/1991.
Verificările în acest caz sunt continuate, în vederea luării tuturor măsurilor legale care se impun.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE











