POLIȚIȘTII RUTIERI CONTINUĂ ACȚIUNILE ÎN TRAFIC
Activitățile menite să sporească gradul de siguranță pe drumurile publice continuă, zilnic fiind desfășurate acțiuni punctuale de către polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
Astăzi, 15 aprilie 2025, de la orele dimineții, polițiștii rutieri au fost prezenți în municipiul Târgu Mureș, pentru verificarea respectării normelor de circulație pe drumurile publice.
În interval de o oră, între 07.00 – 08.00, au fost legitimați peste 90 de participanți la trafic și au fost efectuate 97 de testări cu aparatele din dotare asupra conducătorilor auto.
Într-unul dintre aceste cazuri, aparatul DrugTest a indicat posibila prezență a substanțelor interzise.
Precizăm că aceasta nu are valoare probatorie în cadrul dosarului, conducătorul auto, un tânăr de 27 de ani, fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării mostrelor biologice necesare stabilirii consumului de substanțe interzise.
În acest caz, verificările continuă.
Acțiunile polițiștilor rutieri din județul Mureș continuă, pentru siguranța tuturor categoriilor de participanți la trafic și reducerea tragediilor pe șosele!
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE