03 Februarie 2026Sursa: IPJ MUREȘ

UN BĂRBAT DIN TÂRGU MUREȘ, REȚINUT PENTRU INFRACȚIUNI VIZÂND PRESUPUSE NEREGULI ÎN ADMINISTRAREA UNOR ASOCIAȚII DE PROPRIETARI

La data de 3 februarie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, au desfășurat o percheziție domiciliară în cadrul unui dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, cu consecințe deosebit de grave.

Acțiunea a vizat fapte privind presupuse nereguli în administrarea unor asociații de proprietari din municipiul Târgu Mureș.

În cauză, a fost pus în executare și un mandat de aducere.

Astfel, în urma probatoriului administrat, față de un bărbat, de 42 de ani, din Târgu Mureș, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

De asemenea, a fost instituit sechestru asigurator până la concurența sumei de aproximativ 4.369.400 de lei.

Cercetările continuă pentru probarea întregii activități infracționale.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE