Financiar-Contabilitate
Împuternicit Contabil Șef: Comisar de poliție ANDREI ANCA
Telefon: 0265-202442

Este structura condusă de un contabil şef, aflată în subordinea nemijlocită a ordonatorului de credite, contabilul şef fiind investit cu autoritate decizională asupra personalului care desfăşoară activităţi specifice financiar - contabile. Această structură îndeplineşte următoarele atribuţii:

  • fundamentează şi elaborează proiectul bugetului propriu de venituri şi cheltuieli, gestionează bugetul aprobat de venituri şi cheltuieli al ordonatorului terţiar de credite, atât pentru activităţi finanţate integral din bugetul de stat, cât şi pentru activităţi organizate să funcţioneze pe principiul finanțării din alte surse;
  • asigură execuţia indicatorilor bugetului de venituri şi cheltuieli al instituţiei;
  • îndeplineşte atribuţiile stabilite privind organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii, înregistrarea cronologică şi sistematică a tuturor operațiunilor legate de intrările şi ieşirile de bunuri în/din patrimoniul unităţii, prin prelucrarea automată a datelor în cadrul aplicațiilor informatice aprobate;
  • întocmeşte la termen situaţiile financiare privind execuţia bugetului, precum şi orice alte informări cu privire la bugetul administrat, prin prelucrarea automată a datelor în cadrul aplicațiilor informatice aprobate;
  •  asigură respectarea prevederilor privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi efectuează plata cheltuielilor;
  • exercită controlul financiar preventiv propriu asupra operaţiunilor care afectează fondurile instituţiei şi patrimoniul încredinţat;
  • efectuează calculul și plata drepturilor de natură salarială acordate polițiștilor și personalului civil, precum și alte drepturi cuvenite acestora, cu încadrarea în limitele bugetare aprobate spre finanţare şi alte operaţiuni ce rezultă din aceasta, respectiv încasările şi plăţile în numerar, emiterea documentelor de încasări şi plăţi prin trezorerie şi bănci, prin prelucrarea automată a datelor în cadrul aplicațiilor informatice aprobate;
  •  asigură îndeplinirea activităților privind calculul și plata obligaţiilor fiscale ale instituţiei faţă de bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat, precum și raportarea conform prevederilor legale, potrivit competenţelor;
  • execută periodic controale şi activităţi de informare privind asigurarea distribuirii legale a mijloacelor financiare şi a drepturilor băneşti ale personalului;
  • propune măsurile necesare pentru asigurarea integrităţii patrimoniului unităţii şi pentru recuperarea pagubelor produse, conform ariei de competenţă;
  •  întocmeşte graficul circulaţiei şi păstrării documentelor justificative, care stau la baza înregistrărilor contabile;
  • asigură cadrul organizatoric privind inventarierea anuală sau ori de câte ori este nevoie a elementelor de activ şi pasiv ale unităţii şi înregistrează în contabilitate rezultatele acesteia, potrivit normelor legale;
  • analizează, din punct de vedere financiar, eficienţa utilizării mijloacelor materiale şi financiare puse la dispoziţia unităţii, concomitent cu luarea măsurilor necesare pentru evitarea cheltuielilor neeconomicoase şi inoportune;
  •  păstrează şi arhivează documentele justificative privitoare la activitatea proprie, registrele şi situaţiile financiare lunare şi trimestriale.