Obținerea extrasului din cazierul judiciar al unui stat membru al Uniunii Europene
Pentru obținerea unui extras din cazierul judiciar al altui stat membru al Uniunii Europene, persoana fizică poate depune personal sau prin împuternicit o cerere în acest sens la orice subunitate de poliție în care funcționează ghișeu de cazier judiciar.
Cererea prevăzută poate fi formulată de persoanele care sunt sau au fost rezidenţi ori resortisanţi ai statului român sau ai statului membru de unde se solicită eliberarea cazierului.
În vederea obținerii datelor solicitate, autoritățile române competente adresează autorității centrale a statului membru de unde se solicită eliberarea documentului o cerere de extras din cazierul judiciar.
Cererile se transmit prin intermediul Sistemului Informatic al Cazierului Judiciar European – ECRIS, respectând modalitățile de organizare și facilitare a schimburilor de informații prevăzute în Decizia-cadru 2009/315/JAI și în Decizia 2009/316/JAI.
Răspunsul la cererea formulată de o persoană fizică pentru obținerea de informații privind propriul cazier judiciar se transmite în termen de cel mult douăzeci de zile lucrătoare de la data la care a fost primită cererea, iar autoritățile române eliberează solicitantului extrasul din cazierul judiciar transmis de statul membru în cel mult 10 zile de la data primirii acestuia, prin intermediul ghișeului de cazier judiciar la care a fost depusă cererea.
Prevederile anterior enunțate se aplică în cazul statelor membre ale Uniunii Europene și în cazul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
În cazul în care extrasele din cazierul judiciar emise de autorităţile unor state străine nu au prevăzut în cuprinsul lor un termen de valabilitate, acesta este de 6 luni de la data emiterii, atunci când sunt folosite în faţa autorităţilor române.











